Termeni de utilizare

Articolul 1 – SCOPUL
Termenii și condițiile generale de vânzare se vor aplica tuturor vânzărilor de bunuri și servicii de către SLA DEALS S.R.L., prin intermediul magazinului virtual https://www.gradinarulistet.ro, către Cumpărător și pot fi modificate numai cu acordul expres scris al ambelor părți.
În acest document, următorii termeni vor însemna:

  • Cumpărător: persoana, firma, compania sau altă entitate juridică care emite o Comandă.
  • Vânzător: societatea comercială SLA DEALS S.R.L., CUI RO51219189, Nr. Reg. Com. J2025007035008, cu sediul în Strada Grigore Moisil Nr. 8, Sc. B, Ap. 50, Oradea, Bihor, 410602.
  • Bunuri și Servicii: orice echipament, material și/sau parte a acestora sau serviciu, inclusiv documentele și serviciile menționate în Comandă, care urmează a fi furnizate de către Vânzător Cumpărătorului.
  • Comandă: un document electronic ce intervine ca formă de comunicare între Vânzător și Cumpărător, prin care Vânzătorul este de acord să livreze Bunurile și Serviciile și Cumpărătorul este de acord să le primească și să facă plata acestora.
  • Contract: Comanda confirmată de către Vânzător prin emiterea facturii fiscale. Încheierea contractului are loc în momentul emiterii facturii fiscale și nu la lansarea comenzii sau la emiterea confirmării de primire a acesteia.
  • Drepturi de proprietate intelectuală (DPI): toate drepturile imateriale, cum ar fi know-how, dreptul de autor, drepturile de bază de date, drepturi de proiectare, drepturi de model, patente, mărci și nume de domenii.
  • Specificații: toate specificațiile și/sau descrierile Bunurilor și Serviciilor, așa cum sunt precizate în Comandă.

Articolul 2 – DOCUMENTE CONTRACTUALE
Prin lansarea unei comenzi electronice sau telefonice pe site-ul https://www.gradinarulistet.ro, Cumpărătorul este de acord cu forma de comunicare (telefonic, WhatsApp sau e-mail) prin care Vânzătorul își derulează operațiunile. Comanda va fi compusă din următoarele documente, în ordinea importanței:

  • Comanda (împreună cu mențiunile clare asupra datelor de livrare și facturare)
  • Specificațiile Cumpărătorului (acolo unde este cazul)
  • Termenii și Condițiile Generale de Vânzare
    În cazul campaniilor cu limitare a numărului de produse per Client (Clientul fiind definit ca același consumator, aceeași persoană juridică, același număr de telefon, aceeași adresă de livrare sau aceeași adresă de facturare), lansarea mai multor comenzi având comune oricare dintre situațiile menționate duce la anularea acestora.
    Dacă Vânzătorul confirmă comanda, acest lucru implică o acceptare completă a termenilor Comenzii. Acceptarea comenzii se consideră finalizată atunci când există o confirmare verbală (telefonică) sau electronică din partea Vânzătorului către Cumpărător, fără a necesita o confirmare de primire din partea acestuia. Vânzătorul nu consideră în niciun moment o comandă neconfirmată ca având valoarea unui Contract.

Articolul 3 – VALABILITATE
Prezentul Contract intră în vigoare la emiterea facturii de către Vânzător. Informarea despre emiterea facturii se face telefonic sau electronic. Termenii și condițiile generale de vânzare stau la baza Contractului astfel încheiat, în completarea acestora fiind Certificatul de Garanție emis de către Vânzător sau de un furnizor al acestuia.

Articolul 4 – EXTINDEREA OBLIGAȚIILOR VÂNZĂTORULUI
Vânzătorul își va utiliza cunoștințele profesionale și tehnice pentru a atinge rezultatul stipulat în Comandă și va livra Bunurile și Serviciile care îndeplinesc cerințele și specificațiile Cumpărătorului.
Informațiile prezentate pe site au caracter informativ și sunt documentate de către Vânzător conform fișelor de prezentare ale Producătorilor. Din considerente de spațiu, descrierile produselor pot fi incomplete, însă Vânzătorul face eforturi să prezinte informațiile cele mai relevante, pentru ca produsul să fie utilizat în parametrii pentru care a fost achiziționat.
Comunicarea cu magazinul se poate face prin postarea opiniilor despre produse sau prin adresa de e-mail menționată la rubrica Contact. Vor fi excluse din site sau ignorate păreri sau adresări ce conțin injurii sau un limbaj neadecvat.

Articolul 5 – CESIONAREA ȘI SUBCONTRACTAREA
Vânzătorul poate cesiona și/sau subcontracta o terță parte pentru servicii ce țin de onorarea comenzii, cu informarea Cumpărătorului, nefiind necesar acordul acestuia. Vânzătorul rămâne întotdeauna responsabil față de Cumpărător pentru toate obligațiile contractuale.

Articolul 6 – DREPTUL DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ ȘI INDUSTRIALĂ (DPI)
Cumpărătorul înțelege dreptul de proprietate intelectuală și nu va dezvălui unei terțe părți sau face publice niciuna dintre informările primite de la Vânzător. Numele site-ului, denumirea Grădinarul Isteț și însemnele grafice aparțin SLA DEALS S.R.L. și nu pot fi preluate, copiate sau folosite fără acordul scris al proprietarului.

Articolul 7 – CONFIDENȚIALITATE – PUBLICITATE
Toate documentele și informațiile furnizate de Cumpărător Vânzătorului pot fi utilizate numai pentru executarea contractului. Nicio declarație publică, promovare sau dezvăluire către terțe părți nu va fi făcută de Cumpărător cu privire la comandă fără consimțământul prealabil scris al Vânzătorului.

Articolul 8 – TERMENE DE LIVRARE
În cazul în care nu pot fi respectate termenele de livrare, Vânzătorul este obligat să anunțe Cumpărătorul de termenul estimat de finalizare a livrării.
Prin curier, vom încerca să livrăm Produsul într-un termen de 1–3 zile lucrătoare de la confirmarea comenzii. Livrarea se face, de regulă, de luni până vineri, între orele 9:00 și 17:00, exceptând zilele de sărbătoare legală.
Termenul de livrare poate fi influențat de factori externi, cazuri în care poate fi de cel mult 30 (treizeci) de zile de la încheierea Contractului („Termenul maxim de livrare”).
Clientul poate solicita rezoluțiunea Contractului pentru depășirea Termenului maxim de livrare, dacă Vânzătorul nu livrează Produsul într-un termen suplimentar stabilit în mod rezonabil de Client. Solicitarea se trimite în scris la gradinarulistet@gmail.com, cu: număr comandă, nume complet, număr de telefon, IBAN, nume titular de cont.
Vânzătorul va rambursa toate sumele plătite de Client în cel mult 14 zile de la comunicarea deciziei de încetare a Contractului, dacă solicitarea este întemeiată și produsul nu a fost livrat. Sumele se restituie în contul bancar indicat de Client.

Articolul 9 – FACTURARE – PLĂȚI
Prețul, modalitatea de plată și termenul de plată sunt specificate în Comandă. Prețurile sunt în lei și includ TVA. Plata se face online, cu cardul, sau ramburs, la livrare. Vânzătorul emite factură pentru Bunurile livrate, iar Cumpărătorul are obligația să furnizeze toate informațiile necesare emiterii acesteia.
Modificarea datelor de facturare presupune stornarea facturii inițiale și emiterea uneia noi. Refacturarea se poate face doar în aceeași lună contabilă, doar pentru facturile de peste 100 lei și doar în variantele persoană juridică – persoană juridică sau persoană fizică – persoană juridică.
Vânzătorul NU aplică plata defalcată a TVA.

Articolul 10 – RISCURI ȘI RESPONSABILITĂȚI
Vânzătorul expediază Bunurile prin curier, pe teritoriul României. Vânzătorul se descarcă de riscurile asociate cu Bunurile în momentul predării acestora către societatea de curierat cu care colaborează. Vânzătorul asigură ambalarea corespunzătoare a Bunurilor și transmiterea documentelor însoțitoare pe un mediu durabil (tipărit sau e-mail).

Articolul 11 – ACCEPTARE ȘI DREPTUL LA RENUNȚARE
Acceptarea are loc atunci când Bunurile sunt conforme cu caracteristicile menționate în Comandă. Dacă Cumpărătorul descoperă că Produsele livrate nu sunt conforme, Vânzătorul le aduce la conformitate fără costuri pentru Cumpărător. Vânzătorul respectă prevederile O.U.G. 34/2014 și aplică politica de returnare. Dacă acțiunile Cumpărătorului au fost cu rea intenție, Vânzătorul poate solicita daune-interese, în condițiile legii.

Articolul 12 – MĂRFURI EXCEDENTARE
Orice mărfuri livrate în exces față de cantitatea din Comandă pot fi refuzate de Cumpărător în termen de 7 zile calendaristice de la livrare.

Articolul 13 – GARANȚII
Vânzătorul garantează Cumpărătorul împotriva oricărei neconformități a Bunurilor, cu excepția uzurii normale, timp de 24 de luni de la emiterea facturii, conform legii. Pentru produsele consumabile se aplică termenul de valabilitate trecut pe ambalaj.

Articolul 14 – TRANSFERUL PROPRIETĂȚII
Proprietatea asupra Bunurilor se transferă la momentul plății, la livrare (prin semnarea de primire a documentului de transport al curierului).
Curierul nu este autorizat de Vânzător să permită deschiderea coletelor înainte de semnarea de primire și de achitarea eventualei contravalori. Vânzătorul nu poate fi făcut responsabil de conținutul coletelor decât dacă există un document încheiat între Cumpărător și reprezentantul curierului care a efectuat livrarea.

Articolul 15 – RESPECTAREA LEGILOR ȘI STANDARDELOR
Vânzătorul respectă toate legile și reglementările aplicabile manipulării, transportului, depozitării, ambalării și livrării Bunurilor, inclusiv cele privind sănătatea, securitatea și mediul.

Articolul 16 – RĂSPUNDERE
Vânzătorul nu răspunde pentru daunele rezultate din utilizarea Bunurilor după livrare, în special din folosirea lor contrar instrucțiunilor de pe etichetă sau într-o instalație de încălzire deteriorată. Produsele chimice se păstrează departe de copii, de surse de căldură și de foc deschis.
Promoțiile sunt valabile în limita stocului disponibil.
Vânzătorul răspunde în cazul în care subcontractanții sau partenerii săi implicați în executarea Comenzii nu își îndeplinesc obligațiile contractuale.

Articolul 17 – PREȚ DERIZORIU SAU CARACTERISTICI ERONATE
Vânzătorul face toate eforturile să furnizeze informații corecte despre prețul și caracteristicile produselor. În cazul unei comenzi cu un preț derizoriu, Vânzătorul are dreptul să anuleze comanda. În cazul unei comenzi pentru un produs cu caracteristici eronate, Vânzătorul va propune un produs cât mai apropiat de cel prezentat pe site; dacă Cumpărătorul nu este de acord, Vânzătorul poate anula comanda.

Articolul 18 – ÎNCĂLCARE – TERMINARE
Dacă Vânzătorul nu își execută obligațiile, inclusiv în perioada de garanție, Cumpărătorul îl notifică, iar un plan de acțiune se stabilește între Părți în 3 zile de la notificare. Cumpărătorul poate anula o Comandă prin e-mail înainte de livrare. În caz contrar, comanda face obiectul politicii de retur.

Articolul 19 – FORȚA MAJORĂ
Niciuna dintre părți nu va fi răspunzătoare pentru neexecutarea obligațiilor contractuale dacă aceasta este datorată unui eveniment de forță majoră, adică un eveniment imprevizibil, în afara controlului părților și care nu poate fi evitat.

Articolul 20 – LEGEA APLICABILĂ – JURISDICȚIA
Prezentul contract este supus legii române. Orice litigii se vor soluționa pe cale amiabilă, iar dacă nu se ajunge la un acord, de instanțele judecătorești competente de la sediul Vânzătorului. Consumatorii se pot adresa și ANPC (anpc.ro), procedurii SAL (reclamatiisal.anpc.ro) sau site-ului Comisiei Europene pentru soluționarea litigiilor (consumer-redress.ec.europa.eu).

Articolul 21 – PREVEDERI DIVERSE
Dacă una sau mai multe prevederi sunt în conflict cu o cerință legală aplicabilă, acestea nu se aplică, iar Părțile vor conveni asupra unor prevederi noi, în spiritul celor inițiale.
Pentru plasarea unei comenzi, persoanele minore trebuie să aibă consimțământul reprezentanților legali.
SLA DEALS S.R.L. își rezervă dreptul de a refuza colaborarea cu clienții care manifestă comportament și limbaj neadecvat, în scris sau verbal, au în istoricul comenzilor livrări refuzate sau folosesc în mod abuziv dreptul de retur în 14 zile.